Atelier de Constelații Familiale – 7 oct: Regăsirea copilului interior

Sâmbătă, pe 7 octombrie te invit la un nou atelier de Constelații Familiale care va avea ca temă: Regăsirea copilului interior.

Dacă stăm câteva minute să privim copii, vom observa că atunci când sunt lăsați liberi, ei sunt plini de energie și entuziasm, trăiesc momentele cu intensitate, sunt jucăuși și creativi în a inventa jocuri noi.

Pentru unii adulți, aceste manifestări de energie și bucurie pot fi epuizante sau deranjante. Drept urmare, micul om plin de energie va fi „educat” cum să se poarte pentru a respecta o serie lungă de conveniențe sociale. Modurile în care se va realiza această educație diferă de la familie la familie, însă de foarte multe ori rezultatul obținut va fi o „domesticire” a spiritului care va avea în timp ca rezultate: anxietate, reprimarea emoțiilor, lipsă de energie etc…

Mergând mai în profunzime, avem din tradițiile șamanice reprezentarea că atunci când un eveniment perturbă echilibrul emoțional „o parte din suflet” pleacă. În termeni psihologici spunem că se produce o fragmentare, o splitare. Atunci când se întâmplă un eveniment tulburător (care de multe ori poate să nu prezinte atât de multă importanță pentru adulți: pierderea unui câine, schimbarea unui domiciliu,…) copilul se protejează de durere, de cele mai multe ori inconștient, prin ascunderea și apoi neaccesarea unei părți din personalitate. Partea respectivă nu pleacă neapărat “în alte lumi”, însă ajunge să fie „îngropată” in inconștient. Odată cu durerea respectivă sunt însă îngropate și resurse prețioase care apoi nu mai pot fi folosite.

Constelațiile Familiale oferă un cadru potrivit pentru a regăsi, recupera și începe procesul de integrare al unor părți din noi de care ne-am distanțat într-un anumit moment din trecut. Din experiența mea, acestea odată aduse înapoi la locul lor firesc aduc bucurie, energie, creativitate, joacă, curaj.

Modul de lucru este experiențial, adică mai puțină teorie și mai multă practică în cadrul grupului. Detalii despre metoda Constelațiilor Familiale poți citi aici.

Despre mine
Sunt consilier psihologic și facilitator de Constelații Familiale, metodă pe care am aprofundat-o sub îndrumarea Juttei Ten Herkel, Anglia. Am terminat programul masteral de psihoterapie, din cadrul Asociației Române de Psihologie Analitică.

Program: 10:00 – 18:00
Locul desfașurării: Str. Ocolului, nr. 20, București.
Contribuție 200 lei
Pentru înscriere și detalii: victor@traiesteconstient.ro.

Te aștept cu inima deschisă!

Adauga un comentariu!