Psihologia buddhistă pentru omul contemporan cu Bhante Yogavacara Rahula

bhante

28 aprilie 2014, orele 19.00, în Sala Studio a Universităţii Spiru Haret (din zona Universitate, str. Doamnei nr. 13)

Seria conferinţelor publice susţinute la Sala Studio a Universităţii Spiru Haret continuă cu un invitat străin, de o înaltă ţinută spirituală: călugărul buddhist de tradiţie Theravada Bhante Yogavacara Rahula. Asociaţia Alethea/Centrul Anahata din Bucureşti, Asociaţia Buddhistă Theravada România, cu sprijinul Editurii Herald, al Universităţii Spiru Haret şi alCentrului Seeds for Happiness, vă invită să descoperiţi efectele benefice alemeditaţiei buddhiste asupra psihicului uman, într-o conferinţă menită să reliefeze rolul crescând al psihologiei orientale în contextul vieţii contemporane!

Invitaţi:

Bhante Yogavacara Rahula,călugăr buddhist Theravada
Matei Georgescu, psihanalist
George Petre, fondator Asociaţia Alethea
Mihai Abagief, fondator Asociaţia Buddhistă Theravada România

Psihologia buddhistă a devenit populară în ultimii ani mai ales prin intermediul conceptului de Mindfulness sau Atentie Conştientă – Sati în limba Pali -, un aspect inseparabil al Căii Nobile cu Opt Ramuri (Eight Fold Noble Path), cale deschisă de către Gautama Buddha cu mai mult de 2500 de ani în urmă.

Această atenţie conştientă este esenţa practicii cunoscute de noi ca Vipassana sau Insight Meditation. Există peste 40 de şcoli de Vipassana răspândite în Sud-Estul Asiei şi toate au în comun un lucru – înţelegerea clară a proceselor numite „corp” şi „minte”, în momentul de faţă. Iată baza experienţială a întregii practici meditative Buddhiste.

Deşi progresul pe Calea Nobilă este gradual, înţelegerea posibilă în practica Vipassana este imediată. Accesând corpul, accesând procesele mentale, practica atenţiei conştiente poate aduce nivele din ce în ce mai subtile la lumina conştiinţei, clarificând şi deschizând astfel Calea către eliberare – Nibbana -.

Invitat BHANTE YOGAVACARA RAHULA
Invitatul s-a născut în California în 1948, cu numele Scott Joseph DuPrez. Şi-a trăit adolescenţa în tumultul revoluţiei hippie şi a servit în Armata Americană între 1967-1970, petrecând 10 luni în Vietnam. Adoptând stilul de viaţă hippie a început o lungăcălătorie în jurul lumii, pornind din Scandinavia. Drumul l-a purtat până în India şi Nepal, unde şi-a întâlnit primii maeştri spirituali în persoanele lamaşilor tibetani. Urmează aici o lună de meditaţii. La finalul acestei perioade se descoperă interesat de convertirea la buddhism şi de căutarea Adevărului. A devenit călugăr buddhist în anul 1975, la mănăstirea Gothama Thapovanaya din Sri Lanka, cu numeleBhante Yogavacara Rahula, loc unde rămâne până în 1986 când se hotărăşte să revină în SUA. Până în 2010 a locuit şi a practicat într-o mănăstire din Virginia, SUA, numită Bhavana Society. Din 2010 călătoreşteîn jurul lumii pentru a preda învăţăturile buddhiste prin intermediul retreat-urilor în care integrează respiraţia yoga şi exerciţii de meditaţie vipassana. A publicat nenumărate articole şi 5 cărţi dedicate învăţăturii, printre careOne Night’s Shelter, autobiografie; The Way to Peace and Happiness;  Meditation. The Body and Mind connection; Breaking Through the Self-Delusion.

Contact: Andreea Tincea, PR Herald – 0743050507 andreea.tincea@edituraherald.ro

INTRAREA LA CONFERINŢĂ ESTE LIBERĂ!

În perioada 24 aprilie – 4 mai 2014 se organizează două weekenduri dedicate studiului şi practicii învăţăturii buddhiste şi două conferinţe asociate temei. Asociaţia Alethea şi Asociaţia Buddhistă Theravada România, sprijinite de Centrul Seeds for Happiness, au ca invitaţi doi călugării din tradiţia Theravada: Bhante Yogavacara Rahula şi Ajahn Abhinando. Mai multe detalii despre cei doi, despre sesiunile de practică şi despre conferinţele pe care le susţin:

http://dhamma.ro/evenimente/doua-evenimente-importante-in-2014/

Asociaţia ALETHEA este o organizaţie non-profit, non-guvernamentală al cărui scop  este realizarea de activități culturale, cultural-educative şi interculturale, oferind persoanelor interesate acces la înţelepciunea tradiţiilor spirituale şi culturale străvechi. Asociaţia a dezvoltat centrul Anahata cu sediul în str. Fabrica de Chibrituri nr. 16, Bucureşti.

Asociaţia Buddhistă Theravada România se ocupă de organizarea de seminarii dedicate meditaţiei buddhiste (sesiuni de introducere, seminarii de aprofundare cu călugări de la mănăstiri buddhiste Theravada, întâlniri regulate de grup pentru practică meditativă), promovează această tradiţie prin intermediul site-ului www.dhamma.ro şi social media conexe. Asociaţia se ocupă şi de dezvoltarea de materiale ce sprijină practica meditativă (traduceri de cărţi consacrate sau de materiale specifice promovate de mănăstiri din străinătate cu care sunt afiliaţi membrii asociaţiei).

Adauga un comentariu!