Respirația Holotropică – între limite și beneficii

În termeni simpli și concreți, Respirația Holotropică este o tehnică de explorare intrapsihică, creată de psihiatrul de origine cehă Stanislav Grof, ce combină un anumit tip de respirație accelerată, cu o muzică puternic evocatoare și cu lucrul corporal, în scopul de a aduce la suprafață aspecte din psihic ce au nevoie să fie accesate, retrăite și integrate la nivel conștient.

De acum 9 ani, de când am început să țin ateliere de Respirație Holotropică, viziunea asupra beneficiilor și limitelor acestei căi de explorare s-a schimbat și s-a îmbogățit în nuanțe, odată cu înțelegerile noi pe care le-am căpătat prin prisma formării mele psihoterapeutice și mai ales prin lucrul cu propriile experiențe traumatice, în diverse contexte terapeutice. Am simțit așadar nevoia să punctez în ce fel ajută dar și ce lipsește procesului holotropic pentru a deveni în sine o experiență completă de vindecare.

În ce fel ajută Respirația Holotropică

Este o parte din procesul de lucru cu trauma

În primul rând, asocierea respirației accelerate cu o muzică ce potențează trăirile emoționale, face ca memoria corporală să fie activată. Corpul este locul în care rămân încastrate toate experiențele noastre – și cele pentru care avem cuvinte, dar și cele dinaintea acestei etape de dezvoltare.

În ultimele decenii s-a vorbit din ce în ce mai mult despre importanța perioadei de concepție a unei ființe umane, despre modul în care trăirile și experiențele mamei din perioada sarcinii influențează dezvoltarea intrauterină a fătului, și despre primii ani de viață ai copilului, atunci când se formează, interacțiune cu interacțiune, atașamentul dintre mamă (în special) și copil. Perioada preverbală din existența unui om este una esențială pentru creșterea sa ulterioară, la nivel emoțional – este perioada în care simțim dacă putem sau nu putem avea ÎNCREDERE în universul în care trăim și de care depindem. Simțim dacă suntem acceptați și primiți cu brațele deschise într-un mediu hrănitor, sau nu. Dacă aceste nevoi anaclitice ale copilului mic – de contact fizic, de mângâiere, de alinare, de a i se vorbi, de a fi conținut în siguranță cu toate nevoile sale fizice și emoționale – nu au fost suficient satisfăcute, atunci apare riscul unei traume. O traumă pentru care nu există cuvinte, însă pe care corpul și-o amintește, și care este mult mai ușor de accesat prin Respirația Holotropică, față de orice terapie verbală. Regresia în aceste etape timpurii de dezvoltare apare spontan și frecvent în procesul holotropic. Modul în care se folosește intervenția corporală ajută la traversarea acestor experiențe, cu toate emoțiile asociate lor, într-un fel esențial diferit: cu suport.

Contactul corporal, atingerea, chiar și numai a ține pe cineva de mână atunci când retrăiește un moment dificil, are o valență extrem de vindecătoare în majoritatea traumelor (nu în toate) și în special în cazul celor preverbale.

Nu de puține ori, experiențe neîncheiate apar spontan în procesul holotropic. Asta pentru că există o tendință continuă a psihicului de a se reîntregi, de a încheia un ciclu și a elibera energia pentru viața din prezent. Simptomele – ale unui om sau sistem familial sau organizațional – nu sunt altceva decât semnale în exterior ale unei experiențe traumatice trecute, unele ajunse la noi transgenerațional – sau poate, spune Grof, din existențe anterioare – ce încă nu au găsit o rezolvare. În viața de zi cu zi, și de multe ori și în procesul de terapie individuală, mecanismele de apărare care ne-au ajutat să supraviețuim traumei sunt prezente, active, chiar dacă ne consumă o parte semnificativă din energie, pentru a ține trauma departe de nivelul conștient și a nu simți din nou durerea, disperarea, frica sau neputința. Întreg setting-ul holotropic, împreună cu felul în care este utilizată respirația, ajută la detensionarea mecanismelor de apărare și trăirea plenară a experienței, cu toate emoțiile sale. Catharsis-ul emoțional, alături de suportul terapeutic, este parte importantă din vindecarea unei traume, însă nu face procesul complet (a se vedea limitele Respirației Holotropice).

Preluat de pe www.resonant-relationships.com

Ne întoarce la simțuri – în contact cu propria sensibilitate

Un aspect important pentru care Respirația Holotropică este o poartă valoroasă, este legat de sensibilizare, de a ne retrage pentru un moment din “a face” în exterior, pentru a păstra atenția în interior, la senzațiile corporale, la felul în care ne simțim în propriul corp și la emoțiile și imaginile pe care el le trezește.

Nu putem trăi în prezent atâta timp cât uităm de corp și de indiciile lui grăitoare, care ne învață în timp să ne identificăm nevoile, să discernem între intuiție și frică, să explorăm și să eliberăm durerea pe care, în mod aproape inevitabil, am adunat-o. În procesul holotropic, corpul ne arată deseori că are capacitatea să se autoregleze, dacă este lăsat să se exprime în mod natural – să tremure, să scoată sunete, să se miște într-un anumit fel, să se așeze într-o poziție anume. Pe lângă efectul cathartic, acestea sunt și indicii importante pentru facilitator, ce îl ajută să intuiască o intervenție terapeutică corporală (și mai apoi, așa cum văd eu importanța încheierii post-holotropice, să susțină persoana să integreze la nivel conștient trăirile avute, pentru o experiență completă).

Faptul că ne raportăm deseori la corp ca la un mașinărie – pe care o mai și criticăm pentru imperfecțiunile sale – ne decuplează de lumea-corpului-care-trăiește, lumea care ne oferă accesul la nevoile dar și la resursele sale incredibile de transformare vindecătoare. Este imperios necesar să lărgim gradul de conștientizare a realităților încastrate în trup, pentru că desensibilizarea înseamnă ruptură. Desensibilizarea nu este altceva decât efectul disociativ al traumei, care ține la distanță emoțiile intense de durere, frică, teroare existențială, cu scopul, cândva necesar, de protecție. Însă tot desensibilizarea ne ține departe astfel și de nevoile noastre esențiale de afecțiune și apartenență, de împlinire și de sens. Să reînvățăm, pas cu pas, cum să ne raportăm cu sensibilitate și deschidere la propria ființă, este un pas esențial către vindecare și schimb hrănitor în relația cu ceilalți.

Ne conectează cu natura noastră esențial spirituală

Prin setting-ul workshopurilor de Respirație Holotropică, prin atenția prelungită în interior, prin profunzimea pe care o poate atinge coborârea în miezul ființei, putem deveni sensibili la zone ale psihicului ce depășesc granițele rolurilor și experiențelor familiare. Putem avea acces la lumea-de-dincolo-de-formă, la contactul cu cei plecați dintre noi, dar cu care avem o legătură vie. Putem să ne identificăm cu părți și cu experiențe arhaice, cu arhetipuri și imagini ale sufletului ce pot deveni resurse importante în procesul de cunoaștere de sine, inclusiv la nivel ontogenetic și filogenetic. Informații înmagazinate în istoria omenirii, existente în conștiința colectivă (sau inconștientul colectiv, cum îl numește Jung), pot deveni accesibile în procesul holotropic. Pe lângă resursele valoroase pentru creșterea interioară, pe care o astfel de experiență le poate aduce la suprafață, simpla conectare și identificare cu universul viu din care facem parte este benefică, pentru că ne face sensibili la interdependența și conexiunea profundă cu viața, dar și cu principiul creator ca sursă a existenței. Putem deveni, astfel, mai conștienți de propria capacitate creatoare și de responsabilitatea pe care o avem în relație cu restul lumii vii.

Care sunt limitele Respirației Holotropice

Nu include încheierea experienței traumatice – lipsește integrarea cognitivă

Respirația Holotropică implică doar dimensiunea intrapsihică, nu și cea relațională a existenței – cea în care se activează, inevitabil, rănile traumatice nevindecate. Deși această puternică tehnică de autoexplorare poate aduce în conștiință experiențe neîncheiate și împreună cu ele, eliberare emoțională, simplul catharsis nu încheie ciclul de experiență. Ba chiar, putem trăi iar și iar o anumită stare – un proces de doliu, o frică intensă, o durere fizică, o suferință copleșitoare – care, în lipsa unui suport adecvat ulterior, se întoarce din nou sub pragul conștienței.

Traumele, de orice natură ar fi ele, au fost create într-o anumită relație. Traumă înseamnă să trăiești ceva copleșitor și să fii singur cu asta, fără suportul hrănitor al unui alt om capabil să-și autoregleze emoțiile și să îți conțină experiența fără să o nege, fără să o inhibe și fără să o judece. Nu există traumă în afara unei relații umane. Nici copacii, nici pământul, nici uraganele nu ne traumatizează – ci lipsa de suport uman în urma trăirii a ceva atât de copleșitor, că psihicul nu-l poate integra în coerența existenței sale.

Astfel, descărcarea emoțională aduce eliberare temporară. Însă dacă experiența dureroasă nu este și formulată în cuvinte și integrată cu sens în sistemul de credințe al persoanei, în prezența unui celălalt care, diferit de trecut, să îți conțină cu compasiune trăirile, să te susțină să le numești și să le dai un sens, o voce, un spațiu să existe, atunci pasul spre vindecare este făcut doar pe jumătate, iar experiența tinde să se repete în viața de zi cu zi, căutând inconștient o încheiere.

De aceea am decis să includ în workshopurile de Respirație Holotropică și un spațiu pentru integrarea experienței. Este mai mult decât un sharing, așa cum se întâmplă în atelierele transpersonale ale lui Stanislav Grof. Simpla împărtășire ajută, dar nu este suficientă. Lipsa integrării este calcâiul lui Ahile al acestei profunde căi de explorare. O scurtă secvență terapeutică de lucru post-holotropic este un minim necesar, pentru ca trăirea să fie ancorată cu sens la nivel cognitiv, oferind transformare și creștere la nivelul Eu-lui.

În plus, experiența mi-a arătat că deschiderea și intimitatea ce se creează în spațiul de integrare între oamenii ce au traversat împreună un proces holotropic, felul în care știu să se susțină reciproc și să își ofere feedback-uri hrănitoare, are un extraordinar efect terapeutic. Paradigma individualistă, prezentă în societatea noastră, se transformă în interconectare, trăiri împărtășite și sentiment de apartenență – și acesta este, cred eu, cel mai vindecător aspect al grupurilor.

Nu este un panaceu universal


Această profundă cale de sondare interioară nu este potrivită oricui. Prin intensitatea trăirilor fizice și emoționale prezente deseori în procesul holotropic, există contraindicații. Ea nu este recomandată persoanelor cu tulburări psihice grave (în special psihotice), care au nevoie mai degrabă de niște granițe clare și stabile față de spațiul extins al conștiinței, în care s-ar putea rătăci, înrăutățindu-le condiția. Pe lângă alte situații în care Respirația Holotropică aduce un grad de risc și deci nu este indicată (femei însărcinate, glaucom, hipertensiune arterială etc.), modul acesta de explorare se adresează îndeosebi celor cu un anumit grad de stabilitate psihică, ce își doresc să își lărgească perspectiva asupra identității și a resurselor vindecătoare. Capacitatea exersată de introspecție, ca și lucrul anterior cu sine, în diferite feluri, crește probabilitatea accesării unei experiențe semnificativ transformatoare.

Nu este o metodă ultrarapidă și suficientă-în-sine pentru vindecare

Deși Respirația Holotropică este un instrument extrem de util pentru cineva aflat într-un proces de vindecare și autocunoaștere, ea devine cu atât mai eficientă cu cât este inclusă într-o direcție mai amplă de lucru cu sine. Cele mai bune rezultate apar atunci când există în paralel susținerea unui proces de psihoterapie individuală. Conținuturile psihice profunde ce ajung la suprafață în cadrul procesului holotropic pot reprezenta apoi un material bogat de adus în terapia individuală. Apar

direcții noi de explorare, accelerând închiderea experiențelor neîncheiate din trecut, cu sprijinul relației terapeutice din prezent.
Asta nu înseamnă că o singură ședință holotropică poate aduce o ultrarapidă vindecare – și spun asta pentru că am întâlnit asemenea așteptări. Psihicul are nevoie de timp pentru a așeza o experiență semnificativ transformatoare într-o structură nouă de funcționare. De asemenea, înțeleapta inteligență a sinelui face ca părțile sale rănite să poată fi accesate doar treptat, pe rând, o experiență după alta, pentru a nu fi copleșit – și asta este valabil pentru orice metodă terapeutică, dacă nu vrea să vândă niște iluzii. Nu există vindecare peste noapte, așa cum nu există rețete în 10 pași pentru a fi fericit. Procesul de recuperare a vitalității și de re-creare a identității implică timp dedicat, energie și multă, multă răbdare.

Așadar, această prețioasă cale de accesare a unei realități mult mai vaste decât percepem în mod obișnuit poate fi un instrument valoros în a aduce la lumină ceea ce memoria noastră corporală și energetică păstreză sub nivelul conștient. Prin atenția focusată în interior, oferind corpului spațiul și libertatea de a exprima adevărul său, experiențe traumatice pot fi accesate și transformate pentru a găsi calea spre o încheiere sănătoasă. Resurse nebănuite pot să apară, îmbogățindu-ne perspectiva a cine suntem și ce nevoi actuale există în viața noastră. Respirația Holotropică potențează și accelerează vindecarea, atunci când este utilizată în paralel cu procesul susținut de terapie individuală – acolo unde se construiește treptat o relație de încredere și suport, esențială pentru orice vindecare reală.

psihoterapeut
Cristina Flueraș

Leave a Comment