Respiratie holotropica: traire si cunoastere de sine: 29-30 septembrie

RESPIRAȚIE HOLOTROPICĂ – trăire și cunoaștere de sine, 29-30 septembrie, cu Cristina Flueraș

Vă aștept cu drag la prima incursiune holotropică din această toamnă – un nou prilej de explorare profundă, de a ne îndrepta atenția spre bogata lume interioară de trăiri și înțelegeri, în așa fel încât să avem direcții mai clare și drumul mai liber pentru orice ne propunem să realizăm în continuare.

Ca de obicei, duminică vom explora și vom găsi sensurile trăirilor complexe ce apar în starea extinsă de conștiință, prin Respirație Holotropică, cu ajutorul art-terapiei și cu suportul grupului.

Despre Respirația Holotropică

Este un instrument terapeutic valoros, în care omul este văzut și abordat ca un întreg. Respirația Holotropică pune în legătură toate nivelurile ființei: corpul, emoțiile și gândurile noastre, toate unite prin respirație – puntea de legătură cu energia vitală, cu viața. Deschizându-ne, printr-un anumit tip de respirație, către o stare de conștiință extinsă, memoria celulară a corpului, cea care păstrează toate experiențele noastre anterioare, se activează. Astfel că senzații timpurii, amintiri arhaice, poate chiar mai vechi decât propria existență așa cum o cunoaștem de la naștere încoace, emoții puternice, imagini arhetipale, toate pot fi trăite și integrate la un nivel superior, în personalitatea de acum.

Ce înseamnă “holotropic”?

Termenul înseamnă îndreptare spre întregHolos, în greceşte, înseamnă întreg iar trepeina se îndrepta către, a se mişca într-o anumită direcţie. Astfel, accentul este pus pe tendinţa naturală a organismului uman de autoreglare şi vindecare, de îndreptare spre starea de unitate, iar dificultăţile la nivel somatic sau psihospiritual sunt văzute ca rezultat al fragmentării şi al înstrăinării de sine. Ca în toate terapiile holiste, omul este privit ca având o tendinţă înnăscută şi spontană spre însănătoşire.

Mai multe despre metoda terapeutică a Respirației Holotropice puteți citi aici.

Vă aștept cu drag să călătorim împreună!

Cristina

Program:

Sâmbătă, 29 septembrie, 10.00-18.00 – Duminică, 30 septembrie, 10.00-15.00

Pentru înscriere și detalii: cristina@traiesteconstient.ro

Locuri limitate la 14 participanți.

Adresa: Str. Ocolului nr. 20, București (zona Piața Gemeni)

Cost: 320 lei (280 lei pentru studenți sau persoane cu venituri reduse)

Facilitator:

Cristina Flueraș este psiholog și psihoterapeut Gestalt în supervizare (Societatea de Gestalt Terapie din România), terapeut transpersonal (Asociația de Terapii Transpersonale), certificat ca şi facilitator Respirație Holotropică şi Respirația Inimii. De asemenea, a parcurs module de formare în metoda Constelațiilor Sistemice, cu Jutta Ten Herkel – Marea Britanie. Din 2012, este facilitator de workshop-uri de creativitate şi autocunoaştere prin artă (Universitatea de Arte, Bucureşti). În lucrul său cu oamenii, a reușit să îmbine armonios dimensiunea terapeutică a artei cu terapia tradițională și cea transpersonală, în sesiuni individuale sau de grup. Mai multe despre Cristina puteți citi pe www.traiesteconstient.ro

Leave a Comment