SISTEMUL SUNTEM NOI – și responsabilitatea, a fiecăruia în parte

 

vinovatieSunt conștientă că acest mesaj nu este unul popular și nici comod, în sensul că nu este neapărat în acord cu vria colectivă ce pare să fi pus stăpânire pe români zilele acestea.

În schimb, m-aș bucura să fie prilej de reflecție pentru cât mai mulți dintre noi, atunci când rămânem față în față cu noi înșine.

Deși admir și mi se pare necesară atitudinea pro-activă a generației noastre – am toată considerația pentru cei care au participat și participă la acțiuni concrete de suport pentru cei implicați în incidentul #colectiv – am senzația că treptat, ceea ce a început ca o stare de doliu plină de compasiune, se transformă într-un bulgăre colectiv de furie și durere proiectate pe clasa politică și pe “sistem”. Dar “sistemul” suntem noi, fiecare dintre noi! Vrem “să dăm jos sistemul”, vrem schimbare (și asta chiar cred că ne-o dorim mulți), vrem asumarea responsabilitătii, în schimb ceea ce facem este să arătăm cu degetul și să învinuim – corupția, neglijența, mentalitatea “se poate și așa”. E simplu să vedem asta la conducătorii noștri, uitând că ei nu sunt decât oglinda condiției noastre lăuntrice. Partea lor de umbră, evidentă pentru toată lumea, nu este altceva decât reflexia propriei noastre umbre neasumate.

Multă lume cunoaște afirmația lui Gandhi, “fii tu schimbarea pe care o dorești în lume”, dar câți dintre noi chiar ne asumăm SĂ SCHIMBĂM CEVA LA NOI? Gandhi a avut o asemenea influență colectivă pentru că a întrupat el însuși schimbarea, a ales să se înfometeze și să meargă până la sacrificul de sine, până a fost auzit, până când realitatea lui interioară s-a proiectat ca o lentilă uriașă către exterior. N-a acționat din ură, dispreț sau durere, ci dintr-o imensă compasiune și tărie interioară, conștient de fiecare posibilă consecință a actelor sale.

Mă întreb câți dintre noi ne dăm voie să vedem cum corupția, lăcomia și mentalitatea “merge și așa” există în fiecare dintre noi. Care dintre noi nu a încercat să mituiască un polițist, doar ca să scape de responsabilitatea plății unei amenzi? Cine nu a căutat “portițe” pentru a evita plata taxelor, dacă “se putea”? Cine nu a făcut compromisuri de la principii etice, de dragul unei relații sau pur și simplu pentru că adevărul contextului era unul incomod? Eu una mă recunosc în toate aceste ipostaze. Aș putea invoca pretextul “statului corupt”, care “nu merită” ca eu să respect regulile, sau aș putea să-mi păstrez intactă imaginea de om tolerant, dar mai în spate este vorba de propria mea lăcomie, de a-mi urmări interesul personal în detrimentul întregului (societății) sau de propria mea comoditate confortabilă, atunci când aleg să rămân pasivă în fața unei nedreptăți. Este vorba despre faptul că mi-e mai ușor să evit responsabilitatea individuală. Corupția a fost integrată în concepția mea / noastră despre lume, ca o stare de normalitate. Este simplu să arăt cu degetul la cei corupți și lacomi, ca fiind din cealaltă tabară, nu ca mine, onestă și altruistă. Este simplu să-mi proiectez umbra pe “sistem” și să-i cer “sistemului” să se schimbe, toți ceilalți să se schimbe, cei “responsabili pentru tragedia #colectiv să plătească“. Să se schimbe EI, nu EU. Dar nu întâmplător incidentul a avut loc în #colectiv…Nu cred că putem avea așteptarea ca o schimbare de durată să apară în exterior, la nivelul societății, dacă fiecare dintre noi în parte, individ cu individ, nu alegem să schimbăm ceva, cât de mic, în modul în care ne asumăm propria contribuție la această condiție colectivă.

Acum două zile, am fost pusă în fața unei asemenea alegeri, aparent minoră. Dar din asemenea alegeri se compune viața fiecăruia dintre noi. Am avut un drum în oraș și pentru jumătate de oră am lăsat mașina într-o parcare mare, aparent fără să încurc pe nimeni. Întorcându-mă spre casă, am observat un mesaj pe o foaie prinsă în dreapta parbrizului. Era de la Mohamed, un doctor rezident – sugestivă semnificația :), care-mi spunea că nu am lăsat mașina în viteză și că a alunecat și s-a oprit în automobilul lui. Apoi era trecut numărul de telefon. Am verificat mașina mea și am văzut într-adevăr o urmă discretă de vopsea neagră pe bara din spate. Nimic care să necesite reparații serioase. Primul impuls atunci a fost să ignor mesajul, enervată că îmi tulbură liniștea acelei dimineți frumoase. Ba chiar ajungând acasă, am mototolit foaia și am aruncat-o la coș, dornică să mănânc și să îmi văd de viața mea. Dar gândul că reacția mea nu era ok pentru cealaltă persoană nu îmi dădea pace. Am decis să-l sun, deși am fost tentată să-i pasez responsabilitatea discuției neplăcute soțului meu, care s-a oferit să vorbească în numele meu. Sunându-l pe Mohamed, mi-am observat atitudinea încordată și defensivă, cu raționalizarea pregătită: “eu n-am nicio vină, sunt sigură (deși nu eram) că am lăsat frâna de mână trasă, iar parcarea nu avea nicio pantă“. Îmi era groază de drumuri și de declarații și timp pierdut – pentru mine, evident. Mohamed însă era relaxat, mi-a trimis un filmuleț în care se vedea într-adevăr că mașinile se atinseseră. În final, a decis și el că mașina lui nu e avariată, eu am spus că-mi pare rău pentru neglijență și situația s-a încheiat, lăsându-mi o stare de ușurare, pentru că îmi asumasem disconfortul și responsabilitatea faptelor mele.

Da, nu cred ca întâmplător incidentul a avut loc în #colectiv. Au fost acolo oameni-eroi, oameni care și-au asumat sacrificul vieții lor individuale pentru a servi pe ceilalți, pentru a servi întregul. Au fost acolo cupluri care au făcut trecerea împreună și prietene care au plecat ținându-se de mână. Vreau să vad în sacrifiul lor un mesaj-manifest, de asumare individuală a responsabilității pentru tot ceea ce proiectăm în afara noastră, participând, decizie cu decizie, la crearea realității colective. Trăim timpuri extraordinare și avem nevoie de acțiune perseverentă în exterior. Este formidabil cum generația noastră – și nu numai – iese din pasivitate și își afirmă cutezătoare cererile și nevoile, insă dacă această nevoie de schimbare nu este reflectată și la nivel interior, printr-o introspecție curajoasă și asumarea responsabilității individuale, dacă nu suntem dispuși să ne înfruntăm proprii demoni lăuntrici, cred că ratăm șansa extraordinară de transformare pe care acest moment ne-o oferă.

2 thoughts on “SISTEMUL SUNTEM NOI – și responsabilitatea, a fiecăruia în parte

  1. Daca ne-ar intra in gandire tuturor asa ar fi excelent!Daca am alege TOTI sa meditam mai mult la actiunile noastre si la efectele lor am evolua rapid catre armonie si bunastare!

Adauga un comentariu!