Respiratie Holotropica: 12.12.12 cale catre intregirea sufletului

12 decembrie 2012, 18.00-22.00, Centrul I AM – strada Leonida Varnali nr 13 (intre Piata Victoriei si Buzesti)

12.12.2012. Potential de imensa transformare, pentru fiecare in parte si pentru intreg, caci toti suntem legati de toti si de toate. Universul – fie el al gandurilor, al emotiilor sau cel fizic – este un camp ale carui elemente sunt permanent interconectate. Nu exista nimic separat de mine si de tine. Cand realitatea mea se schimba, intreg universul se schimba. 

Vindecarea vine din constienta. Cu cat sunt mai constient de ceea ce este “inauntrul” meu, cu atat devin mai liber in ceea ce manifest “in afara”. Ceea ce numesc Realitate este o simpla proiectie a lumii, asa cum o percep eu.

Vad Iubire – voi proiecta Iubire, voi invalui lumea, oamenii pe care-i intalnesc, evenimentele, in aceasta substanta blanda si calda care este Iubirea.
Vad durere – voi proiecta durere, imi voi agata constienta de tot ceea ce inseamna suferinta “in jurul” meu. Atata timp cat este durere neconstientizata in mine, voi vedea lumea prin acest filtru, caci “lumea intreaga” (realitatea mea) sufera.
Vad pace, blandete si curgere – lumea mea interioara/exterioara este pace, blandete si curgere.

Constienta vine din traire directa, din experimentarea universului, asa cum imi apare inauntru in acest punct al existentei – in corp, in emotii, in imaginile pe care mi le aduc din adanc, de la nivel de suflet. Aceasta traire nemijlocita a realitatii launtrice aduce echilibru fiintei – uneori prin eliberare psiho-somatica, emotii puternice ce se cer vazute, traversate, scoase afara din sistem, pentru ca acesta sa functioneze liber si curgator. Constienta vine din traire, din reasezarea continuturilor psiho-fizice intr-o configuratie flexibila, deschisa, in care apare spatiu pentru comportamente si actiuni noi, creative, eliberate de vechi structuri rigide de functionare.

In Respiratia Holotropica, activam potentialul de autovindecare pe care il avem cu totii. Stanislav Grof, psihiatrul ceh si cercetator al constiintei, cu peste 50 de ani in experimentarea starilor extinse de constiinta, numeste aceasta instanta capabila de autoreglare Vindecatorul Interior. Abandonarea cu incredere si cu inima deschisa in bratele acestei inteligente dincolo-de-minte aduce la suprafata exact acele experiente de care sufletul are nevoie, pentru a se echilibra, pentru a se restructura, pentru a se elibera de balastul pe care il poarta in spate inutil sau pur si simplu pentru a trai bucuria de A FI.

Cum vom face?

Metoda combina intr-un mod natural o respiratie ampla si accelerata, cu o muzica specifica si lucru corporal personalizat. Ea permite mobilizarea potentialului de vindecare spontana specifica atat corpului cat si psihicului. Ridicand nivelurile de energie fizica si psihica, Respiratia Holotropica activeaza inconstientul si memoria celulara si da acces la toate nivelurile psihicului : domeniu biografic (istoria personala), domeniu perinatal (legat de nastere si inainte de nastere) si domeniul transpersonal (dincolo de istoria personala, dincolo de corp si psihic).

La ce ne ajuta?

Trairea acestei meditatii ne conduce subtil catre expansiunea sferei de perceptie a realitatii, aducand cu sine o mai mare claritate si disciplina mentala, echilibru emotional, constientizarea propriilor “pattern-uri” si eliberarea de ele, creativitate, flexibilitate si mai ales vitalitate si libertatea de a fi in armonie cu intreaga fiinta.

Facilitatoare: Ana Maria Stefanescu si Cristina Craciun. Inscrieri: info@drumulsprecentru.ro.

Cost Workshop *: 100 lei (80 lei pentru studenti/pensionari/persoane cu venituri reduse)
* 30% reducere, daca vii la toate serile de miercuri dintr-o luna
* 20% reducere la workshop-ul de weekend daca vii la doua seri de miercuri din luna

Leave a Comment