Există o vorbă veche care spune că “Multă putere aduce cu sine multă responsabilitate”. O interpretare a acestei zicale presupune că puterea politică sau militară aducea acelei persoane și responsabilitatea pentru oamenii aflați în subordine. Haideți să vedem acum și care ar fi o posibilă explicație psihologică.
Lao Tzu a prezentat foarte frumos situația. El se pare că a zis: O persoană care conduce o mie de oameni este puternică, dar mai puternic este cel care se poate conduce pe sine. Această sănătoasă ipostază presupune că nu mai suntem conduși de diverse stări emoționale care vin și pleacă și avem puterea de a alege modul în care reacționăm la stimuli. Situația stă în felul următor: realitatea ne propune diverse experiențe și noi reacționăm la ele. Atâta vreme cât nu ne asumăm responsabilitatea, nu avem nici putere asupra stărilor noastre interioare. Un mecanism simplu este cel al proiecției. Atitudinea sau acțiunea unei alte persoane trezește în mine ceva neplăcut și atunci învinovățesc acea persoană pentru stările mele dezagreabile. De obicei, atunci când avem de-a face cu o stare plăcută, o digerăm satisfăcuți și nu ne punem prea multe întrebări referitoare la ea.
Dacă însă îmi asum responsabilitatea pentru starea respectivă, accept că ce a făcut sau nu a făcut o altă persoană e doar un stimul și ar fi sănătos să-mi îndrept atenția către cauzele interioare ale stării respective. Odată descoperite și acceptate cauzele interioare, stimulul exterior nu va mai avea aceeași putere asupra mea.
Însă partea neplăcută este că, de obicei, această recunoaștere și acceptare aduce în atenție părți indezirabile ale ființei noastre. Cele aflate în partea umbrită și pe care prefer să le văd în alte persoane. Atunci când alții sunt răi, cruzi, lacomi, invidioși (lista poate continua) iar eu nu sunt, pot trăi împăcat cu mine. Împăcat, dar într-o manieră naivă, copilăroasă. Atunci când încep să accept că eu sunt rău, crud, lacom și invidios încep să simt stări neplăcute. Capacitatea de a tolera aceste stări neplăcute, aflate în directă legătură cu asumarea responsabilității pentru propriile stări, crește și ea pe măsură ce îmi asum responsabilitatea pentru ele, deoarece astfel crește și puterea personală.
Mici acceptări se leagă între ele și întăresc personalitatea pentru a putea conține și digera stări mai neplăcute.
În caz contrar, avem situația unei persoane care nu poate conține presiunea interioară generată de stări neplăcute. Drept urmare, atunci când cotele presiunii depășesc un anumit nivel, persoana caută mecanisme de evitare, care pot fi diverse substanțe (nicotină, alcool, marijuana), tipuri de comportament: jocuri pe calculator, muncă în exces etc…
Mici eșecuri legate între ele și adunate pot duce la o spirală descendentă.
Așadar, să recapitulăm. Îmi asum responsabilitatea pentru propriile emoții și stări, nu-i mai acuz pe alții. Asta mă face să mă simt neplăcut pentru o perioadă de timp dar totodată îmi crește puterea personală și drept urmare pot digera mai bine stările neplăcute generate de noile descoperiri din zona umbrită a ființei. Asta coincide cu o expandare a ființei, realizez că sunt mai complex decât credeam și pot conține mai mult. Prețul plătit pentru a deveni mai spațios pe interior și mai echilibrat (pentru că emoțiile nu mai provoacă aceleași furtuni devastatoare) este cel de a sacrifica o imagine de sine de om bun, de erou și salvator. E un prim pas pentru a ieși din postura de copil bun și a deveni un adult responsabil.
O fantezie des întâlnită la cei care încă nu au început cunoașterea părții lor întunecate este că vor deveni oameni mai răi după ce vor descoperi tot felul de aspecte abominabile în interiorul lor. Cât se poate de greșit. Abia după ce devenim conștienți de aceste părți, putem fi cu adevărat oameni buni (dacă asta alegem) pentru că impulsurile inconștiente nu mai au aceeași putere asupra noastră.
psiholog Victor Flueraș
Multumesc pentru articol! 🙂
Cu drag! 🙂