Cel mai de pret dar pe care il putem oferi copiilor nostri este sa le permitem trairea oricarui sentiment, oricat de incomod ar fi pentru noi. Asta inseamna sa nu ne retragem emotional nici chiar cand, intr-un acces de furie, copilul spune: te urasc!
Sa lasam libertatea propriului copil sa exprime o emotie atat de extrema fara sa intram in defensiva, rusinandu-l (cum iti permiti, dupa cate am facut pentru tine?), fara sa pedepsim prin retragere emotionala (ei lasa, ca de acum imi indrept atentia catre altcineva, care ma iubeste, sau catre o activitate care ma aseaza intr-o lumina buna) sau prin retragerea suportului de orice fel, asta inseamna sa fim parinti maturi emotional, care nu au nevoie de validare din partea copiilor lor.
Crestem astfel un om care va sti mai tarziu sa-si recunoasca furia, de exemplu, ca semnal ca propriile granite ii sunt incalcate sau propriile nevoi nu ii sunt hranite, intr-o relatie. Va sti atunci sa se apere, sa aiba acces la propriile nevoi de implinit. Va sti sa zica nu, atunci cand este cazul.
Copiii nu au datoria sa ne implineasca noua nevoile, nu au datoria sa ne protejeze de propriile rani emotionale sau sa ne fie carje pentru neputintele noastre. Nu au datoria sa auda de la noi mai mult decat pot ei duce. Nu au nevoie sa fie trofeele noastre (copilul meu face la olita de la 7 luni, face curat in toata casa de la 6 ani, isi creste fratii mai mici, ma intelege mai bine decat oricine). Este o imensa povara pentru un copil sa fie un trofeu si sa riste pierderea iubirii parintelui daca nu se ridica la inaltimile asteptate. O povara pe care uneori o poarta in spate o viata intreaga.
Nu este usor sa oferim atat de mult, pentru ca multi dintre noi nu am primit aceasta iubire cu adevarat neconditionata, atunci cand am avut cel mai mult nevoie, la inceputul vietii noastre. Dar daca reusim, gasind spatiu de vindecare in alta parte decat in copiii nostri, atunci ei au sansa sa fie liberi in interior, iar mai apoi in toate alegerile lor.