Cât de mult risc putem tolera în relațiile noastre?
Cât de mult putem tolera posibilitatea respingerii, atunci când cerem sau negociem un aspect în cuplul nostru, în prieteniile noastre?
Cât de mult îndrăznim să propunem un nou mod de funcționare în relație cu cineva apropiat?
Cât de mult valorizăm creșterea, versus acceptarea resemnată a status-quo-ului care nu ne mulțumește?
Mulți dintre noi am învățat să evităm să ne asumăm riscuri în relații. Traumele sau lipsurile emoționale cu care majoritatea am crescut, predispun la rezistență în a ne asuma riscuri. Mai ales RISCUL DE A FI FERICIȚI, de a ne fi bine. Rănile sufletești nevăzute și neoblojite tind să înnăbușe nevoia de explorare, de descoperire, de avânt în necunoscut. După suferință, hrănim mai degrabă siguranța și confortul familiarului, chiar dacă sacrificăm astfel multe din nevoile noastre esențiale.
Însă fără să îndrăznim să riscăm, nici nu creștem. Stagnăm. Nu ne lăsăm hrăniți.
Fără un dram de risc, nu există loc pentru nou, pentru mai multă intimitate și împlinire în relațiile noastre apropiate.
Așadar, cât de mult risc putem tolera, ca să ne fie mai bine?
O întrebare bună pentru noi toți