
Cum a început povestea ta, Femeie?
Cum
ai trăit în uterul mamei tale și cum ai venit pe lume?
Cum îți
exprimi darurile feminității tale?
Care este relația ta cu
corpul tău? Cu senzualitatea, cu sexualitatea, cu creativitatea ta?

Prinse în taskurile
de zi cu zi, în rolurile pe care le jucăm la job, acasă, în viața
noastră socială, se poate întâmpla ușor să uităm de noi
înșine. Pentru multe dintre noi, femeile, încă este o provocare
să rămânem în contact cu adevăratele noastre nevoi, să ni le
acceptăm și, mai mult de atât, să ni le onorăm cerând ceea ce
avem nevoie din exterior pentru a ni le împlini.
Deși multe
s-au schimbat odată cu mișcarea feministă, încă trăim
predominant în valorile patriarhatului. Facem lucruri, suntem
active, rezolvăm probleme. Dar într-un moment de liniște, când
rămânem în tăcere, nu mai știm cine suntem și ce ne este
propriu. Folosim corpul ca pe un obiect, uitând să și trăim prin
el, să ne bucurăm prin
el – acest spațiu în care se naște vitalitatea, creativitatea
(fie că este un proiect, un cântec, un dans sau un copil),
senzualitatea, frumusețea și tăria noastră interioară. Ca femei,
am primit, timp de generații, un mesaj rușinos legat de corp: fie
că este ceva rușinos de explorat, fie că numai asta avem de
oferit. Corpul, pentru multe femei, este ba prea mult, ba prea puțin.
Cu siguranță un spațiu încă vag cunoscut.
Vă invit așadar
să ne împrietenim cu corpul, să-i oferim spațiu să se miște, să
simtă, să vorbească din adevărul lui, ținut ferecat atâta
vreme. Vom face asta cu ajutorul Respirației Holotropice, de data
aceasta cu intenția precisă de a primi răspunsuri legate de
propria feminitate. Pentru ca apoi, cu suportul grupului de femei, să
aducem darurile la lumină și să îndrăznim să le integrăm
armonios în viețile noastre.
Mai multe despre metoda terapeutică a Respirației Holotropice puteți citi aici.
Vă aștept cu drag la întâlnire cu propria feminitate!
Cristina
Program:
Sâmbătă, 2 Martie, 10.00-18.00 – Duminică, 3 Martie, 10.00-14.00
Pentru înscriere și detalii: cristina@traiesteconstient.ro
Locuri limitate la 14 participanți
Adresa: Str. Ocolului nr. 20, București (zona Piața Gemeni)
Facilitator:
Cristina Flueraș este psiholog și psihoterapeut Gestalt în supervizare (Societatea de Gestalt Terapie din România), terapeut transpersonal (Asociația de Terapii Transpersonale), certificat ca şi facilitator Respirație Holotropică şi Respirația Inimii. De asemenea, a parcurs module de formare în metoda Constelațiilor Sistemice, cu Jutta Ten Herkel – Marea Britanie. Din 2012, este facilitator de workshop-uri de creativitate şi autocunoaştere prin artă (Universitatea de Arte, Bucureşti). În lucrul său cu oamenii, a reușit să îmbine armonios dimensiunea terapeutică a artei cu terapia tradițională și cea transpersonală, în sesiuni individuale sau de grup. Mai multe despre Cristina puteți citi pe www.traiesteconstient.ro
Cristina Flueraş
Psiholog, psihoterapeut