Mitul Mamei-Eroine încă este atât de prezent în societatea noastră.
Sigur că e de înțeles. După ce multe femei din generația noastră nu au avut nevoile emoționale împlinite atunci când erau copii, odată devenite mame își promit să ofere un atașament diferit copiilor lor. Își promit să nu le lipsească nimic, să fie acolo pentru ei de fiecare dată, să vină mereu în întâmpinarea nevoilor lor, să le ofere distracții și activități variate, să facă multe multe lucruri împreună. Se simt vinovate, egoiste, greșite dacă îndrăznesc să ceară un timp al lor, să aibă nevoi proprii, separate de copiii lor. De teamă să nu ofere prea puțin, oferă deseori prea mult. Supracompensează. Și se epuizează.
În mod deloc paradoxal, dacă în generațiile anterioare erau neglijate nevoile copiilor, acum – și mă refer aici la părinții educați, care cunosc deja valoarea atașamentului sănătos între membrii familiei – valorizăm bunăstarea copiilor noștri, în detrimentul nevoilor cuplului și a celor individuale. Uităm că avem nevoie să ne hrănim în interacțiune cu adulți semnificativi pentru noi, ca să avem de unde da mai departe. Sărăcim în resurse, obosim, ne pierdem identitatea – o capcană în care pică mai ales mamele.
Există multe grupuri de suport pentru mame (lucru foarte sănătos!), însă mai deloc suport pentru cupluri și provocările lor.
Se iau prea puțin în considerare nevoile cuplului, intimitatea fizică, emoțională, erotică și spirituală dintre parteneri.
Este așa de important să hrănim acest miez hrănitor al cuplului, din care vin resurse pentru a oferi mai departe copilului!
Mai ales că știm bine acum: copiii învață din ceea ce suntem și din ceea ce văd ca exemplu la mama și la tata, împreună și la fiecare în parte.