Dragă Femeie,
te invit in aceasta tabara de feminitate să pătrunzi în misterul feminității tale, să explorezi, să vindeci și să regenerezi DARURILE care trăiesc în FEMEIA din tine. Orice voce îți dorești să ai în lume, orice îți dorești să naști își găsește începutul aici, în corpul tău – și mai ales în pântecul tău. Este spațiul conectat cu toate manifestările tale în această lume, cu creativitatea ta.
Te invit într-o comunitate de femei, în cadrul căreia să vindecăm și să descoperim împreună cum să avem acces la energia noastră creativă – energia erotică feminina. Noi, femeile, pentru o lungă perioadă de timp ne-am minimizat darurile uitând de noi înșine, învățate fiind să răspundem mereu așteptărilor celorlalți.
Ne-am folosit corpurile ca obiecte care știu să “facă lucruri”, și nu ca pe ceva ce poartă în sine răspunsurile și vindecarea, trupească și sufletească. Am uitat de BUCURIE și PLĂCERE trăite cu libertate în propriul corp.
Erotismul feminin nu înseamnă doar sexualitate faminina. Reprezintă în fapt energia noastră vitală, creatoare, care se manifestă ca pasiune și curiozitate. Aici stă capacitatea noastră de a ne bucura de simțuri, de gusturi și de culori, de sunetele naturii și în general, de a trăi cu bucurie momentul prezent.
Tabăra aceasta este dedicată contactului cu corpul, cu senzațiile vii prezente în el, cu emoțiile și cu imaginația noastră, cu reprezentările moștenite și pe care avem nevoie să le actualizăm, legate de ceea ce înseamnă să fim în această lume ființe sexuale – femei.
Ne vom ajuta de instrumente puternice, menite să înlesnească prin experiență directă contactul cu noi înșine:
- Respirația Inimii – despre ea puteți citi aici
- Dansul Arhetipurilor feminitatii
- Exerciții experiențiale, în perechi și grupuri mici
- Art-terapie
- Meditații ghidate și ritual de transformare cu ajutorul focului
- Cerc Vindecător de femei, în care vom lucra terapeutic cu insight-urile apărute și cu experiența personală legată de tema sexualității.
RUȘINEA este sentimentul cel mai frecvent pe care îl trăiește o femeie când vorbește despre propriile ei dorințe, fantezii, vise și nevoi erotice. Vocea rușinii este cea care spune: “este ceva greșit în ființa ta – ceva ciudat / nepotrivit / vulgar / pervers / prea-nu-știu-cum – de simți sau vrei asta“. Vocea rușinii este deseori atât de tăcută, încât nici nu realizăm că este acolo – pentru că rușinea ascunde.
Rușinea reduce la tăcere, până într-atât încât nevoia adoarme undeva în adâncul psihicului, ca un mușchi ce se atrofiază dacă nu este folosit. Ne-am obișnuit să credem că femeile au nevoi sexuale mai scăzute decât bărbații. Să fie oare adevărat? Sau să fie vorba despre efectul cumulat al reprezentărilor introiectate legate de dreptul natural al femeii de a simți plăcere și bucurie în propriul corp?
Aceasta va fi o tabără de feminitate cu și pentru femei, în care să:
- aflăm că nu suntem singure în dificultățile legate de trăirea cu bucurie a sexualității
- eliberăm din rușine, prin împărtășirea propriilor experiențe
- explorăm prin experimente cum se simte corpul în contact cu energia erotică, cum ne dăm permisiunea sau dimpotrivă, cum punem limite atunci când comportamentul celuilalt nu este potrivit pentru noi
- ne desprindem de mesajele stereotipe cu care am fost crescute
- vindecăm din traumele legate de contactul abuziv al altcuiva asupra propriului corp
- trăim empatia și suportul hrănitor al grupului de femei, pe o temă care timp de generații a fost tabu între mame și fiice, între surori și de multe ori chiar și între prietene
Într-un peisaj montan frumos, într-un loc numai pentru noi, potrivit pentru călătorii interioare, meditații îți fac chemarea către descoperirea darurilor feminității.
Te aștept cu drag la tabara de feminitate!
Cristina
Program: Joi, 12 august, ora 17.00 – Duminică, 15 august, 14.00
Pentru înscriere și detalii: cristina@traiesteconstient.ro
Locuri limitate la 20 participante
Facilitator:
Cristina Flueraș este psiholog și psihoterapeut autonom Gestalt (Societatea de Gestalt Terapie din România), terapeut transpersonal (Asociația de Terapii Transpersonale), certificat ca şi facilitator Respirație Holotropică şi Respirația Inimii. În prezent, urmează cursurile de Master în Psihologie Clinică, Hipnoză și Terapii Scurte (Universitatea Titu Maiorescu). De asemenea, a parcurs module de formare în metoda Constelațiilor Sistemice, cu Jutta Ten Herkel – Marea Britanie. Este facilitator de workshop-uri de creativitate şi autocunoaştere prin artă (Universitatea de Arte, Bucureşti).
În lucrul său cu oamenii, a reușit să îmbine armonios dimensiunea terapeutică a artei cu terapia tradițională și cea transpersonală, în sesiuni individuale, de cuplu sau de grup. În ultimii 11 ani, a ținut numeroase tabere de autocunoaștere și grupuri de terapie, pentru efectul lor profund vindecător.
Mai multe despre Cristina puteți citi pe www.traiesteconstient.ro
Buna ziua,
Doresc din suflet sa ma inscriu la acest eveniment!
Cu drag,
Maria Simona Raboaca