
Vă invităm din nou cu bucurie la o tabără de reconectare și lucru terapeutic în cadrul grupului, într-un spațiu retras din mijlocul naturii, în locul cu cel mai curat aer din toată țara, la Fundata. Mult din lucrul nostru se va desfășura în aer liber, așa că vom simți din plin conectarea cu pământul, cerul și tot ce este natural, înăuntrul și în jurul nostru. Încă traversăm o perioadă dificilă și pentru mulți traumatică, o perioadă în care izolarea, lipsa de contact cu alții, pierderile suferite, și-au pus amprenta asupra noastră.
Vă propunem așadar o călătorie de vindecare și explorare, prin cele mai puternice instrumente de transformare pe care le cunoaștem și care ne-au ajutat în propriul nostru proces de creștere interioară: Constelații Familiale, Respirație Holotropică și Respirația Inimii, Art-terapie, și nu în ultimul rând prin integrarea trăirilor și insight-urilor apărute, în cadrul grupului terapeutic.
Iată câte ceva despre fiecare:
Constelații Familiale
Prin intermediul acestei metode putem accesa aspecte care țin de traumele familiale pentru a le aduce în conștiință și a le vindeca. Tipare repetitive transgeneraționale, secrete de familie, blocaje, pot fi conștientizate și transformate în cadrul și cu ajutorul grupului. E o metodă intensă care ne oferă posibilitatea de a accesa și exprima emoții reprimate, de a observa și schimba tiparele de interacțiune din cadrul unui grup și de a ne explora potențialul nemanifestat încă. Vom lucra cu intențiile, cu corpurile, cu emoțiile și cu senzațiile noastre, lărgindu-ne astfel capacitatea de conștientizare și de integrare a diverselor aspecte din care suntem alcătuiți.
Mai multe despre Constelații Familiale puteți citi aici.
Respirație Holotropică
Respirația Holotropică ne deschide porțile către zone din noi înșine pe care uneori nici nu le bănuim – unele ne ajută să vedem cât de bogați suntem în interior și câte resurse avem, altele ne oglindesc răni pe care suntem pregătiți, în sfârșit, să le privim și să le vindecăm. Corpul, emoțiile și gândurile noastre sunt toate unite prin respirație – puntea de legătură cu energia vitală, cu viața. Într-o stare de conștiință extinsă, așa cum este Respirația Holotropică, memoria celulară a corpului, cea care păstrează toate experiențele noastre anterioare, se activează. Astfel că senzații timpurii, amintiri arhaice, poate chiar mai vechi decât propria existență așa cum o cunoaștem, de la naștere încoace, emoții puternice, imagini arhetipale, toate pot fi trăite și integrate la un nivel superior, în personalitatea de acum.
Mai multe despre metoda terapeutică a Respirației Holotropice puteți citi aici.
Respirația Inimii
Respirația Inimii este un exercițiu de PREZENȚĂ, de atenție la fiecare “moleculă” din noi înșine. În mod deosebit, fiecare moment trăit conștient în spațiul inimii modifică într-un fel subtil modul în care percepem realitatea. Inima are un câmp electromagnetic imens, un câmp vibrațional puternic. Asta înseamnă că dezvoltându-ne obișnuința de a ne conecta la câmpul inimii și aducând armonie în acest spațiu central al ființei noastre, aceasta armonie se propagă în restul câmpului energetic, vindecând emoții, echilibrând straturile noastre profunde și aducând liniște și curgere firească în corp, până la nivel celular.
Mai multe despre Respirația Inimii puteți citi aici.
Art-terapie
Art-terapia foloseşte limbajul nonverbal pentru dezvoltare personală, insight-uri și transformări, facilitând conectarea a ceea ce este în interiorul nostru – gânduri, sentimente și senzaţii – cu realitatea exterioară și experiențele de viață.
Există un spațiu înăuntrul nostru în care știm despre noi mult mai multe decât crede mintea rațională. Există un spațiu înăuntru pe care, dacă îl lăsăm să se exprime altfel decât în cuvinte – cele care ne conectează cu ceea ce ne este deja conștient – ne trezește către cele mai intime nevoi ale noastre, către adevărul nostru interior. Este un spațiu de conectare cu SINE.
Integrarea
Toate aceste explorări de profunzime, ce multe își au rădăcinile la nivel transpersonal sau transgenerațional, au nevoie să fie ancorate cu sens în momentul prezent, cu suport psihoterapeutic și prin oglindirea grupului. Vindecătorul interior care se activează în experiența de conștiință extinsă, știe să susțină și să participe nu numai la propria vindecare, ci și a celor din jur. Prin integrarea experiențelor la nivel conștient, ne devine mult mai clar ce ne este propriu și ce nu, ce avem nevoie și ce nu, și în ce direcție să ne îndreptăm, spre a trăi cât mai bogat existența.
Vă așteptăm cu drag!
Cristina și Victor
Program: Joi, 16 iunie, ora 16.30 – Duminică, 19 iunie, 15.00
Pentru înscriere și detalii: cristina@traiesteconstient.ro sau pe whatsapp: 0723335105.
Locuri limitate la 18 participanți.
Cost: 2300 lei (include cazarea în cameră dublă și cele trei mese, cu meniu vegetarian+pește)
Pentru înscriere, este necesară achitarea unui avans de 500 lei, în limita disponibilității locurilor, până cel târziu luni, 6 iunie. Avansul nu este rambursabil și este necesar pentru rezervarea exclusivă a cabanei.
Facilitatori:

Cristina Flueraș este psiholog și psihoterapeut autonom Gestalt (Societatea de Gestalt Terapie din România), terapeut transpersonal (Asociația de Terapii Transpersonale), certificat ca şi facilitator Respirație Holotropică şi Respirația Inimii. Master în Psihologie Clinică, Hipnoză și Terapii Scurte (Universitatea Titu Maiorescu). De asemenea, a parcurs module de formare în metoda Constelațiilor Sistemice, cu Jutta Ten Herkel – Marea Britanie. Este facilitator de workshop-uri de creativitate şi autocunoaştere prin artă (Universitatea de Arte, Bucureşti). În lucrul său cu oamenii, a reușit să îmbine armonios dimensiunea terapeutică a artei cu terapia tradițională și cea transpersonală, în sesiuni individuale, de cuplu sau de grup. În ultimii 11 ani, a ținut numeroase tabere de autocunoaștere și grupuri de terapie, pentru efectul lor profund vindecător.
Mai multe despre Cristina puteți citi pe www.traiesteconstient.ro

Victor Flueraș este psiholog și psihoterapeut jungian. A terminat programul masteral de psihoterapie, din cadrul Asociației Române de Psihologie Analitică. Master în Psihanaliză (Universitatea Titu Maiorescu). De asemenea, este facilitator de Constelații Familiale, metodă pe care a aprofundat-o sub îndrumarea Juttei Ten Herkel, Anglia, ținând ateliere de grup începând din 2014. Este profund interesat și cercetează ecopsihologia și rolul formator esențial al tatălui în psihoeducația copilului. În practica sa de cabinet, lucrează în sesiuni individuale sau de cuplu.
Imagini din taberele anilor trecuți:






