Tații au început să fie absenți odată cu industrializarea. Până atunci cei mai mulți bărbați se ocupau cu agricultura sau cu meşteşugurile iar fiii lor creşteau în imediata lor apropiere. După apariția fabricilor şi apoi a birourilor, tații au dispărut din viața familiei lăsând în loc un gol.
Dacă înainte erau aproape tot timpul în preajmă, după aceea apăreau doar seara, aducând acasă ce-au acumulat peste zi, de obicei fiind vorba de: oboseală, frustrare, furie. Dacă înainte munca lor avea un sens, acesta a început să se piardă, rezultatul muncii lor fiind tot mai abstract şi mai puțin vizibil.
Pentru fii asta s-a tradus în pierderea unei relații mai profunde cu tatăl. În loc să fie în contact cu sentimentele acestuia şi să fie în prezența fizică a tatălui cu tot ce înseamnă asta, fiii au ajuns să-i cunoască doar dispozițiile, mai adesea neplăcute, şi să trăiască cu golul lăsat în ei de absența sa.
Mai multe pe subiect la Luigi Zoja – The Father (Historical, Psychological and Cultural Perspectives)