Acest articol este un omagiu adus tuturor oamenilor curajoși ce aleg să-și exploreze vulnerabilitățile, întunecimile și măreția lor de ființă umană, într-un proces asumat de creștere și evoluție personală.
Sunt foarte numeroase momentele în care închei o zi de terapii cu un sentiment de plinătate și de infinită recunoștiință față de viață, pentru că îmi oferă uriașul privilegiu de a fi martora trăirilor și insight-urilor revelatoare a celor cu care vin în contact, în cadrul procesului terapeutic. Bucurii entuziaste și tristeți adânci, îndoieli și stări de încredere deplină, toate trec și prin mine. Și mereu rămân mută de uimire în fața inteligenței acelui miez sacru din fiecare dintre noi – pe care de obicei îl numim Sine – care ne deschide către creștere sănătoasă, alchimizând fiecare experiență cu înțelepciune și compasiune.
De curând, în timpul Respirației Holotropice, observând și participând la procesul grupului ce se desfășura asemenea unui puzzle caleidoscopic de trăiri intense, de la râs la plâns, de la cufundări îndrăznețe în adâncuri, până la plutiri line în spații diafane, aproape că m-a izbit revelația frumuseții incredibile a fiecăreia dintre participante – de data aceasta, a fost un grup de fete – indiferent de registrul de experiență traită. Exprimarea durerii devenea la fel de frumoasă ca și zâmbetul angelic însoțit de brațe deschise spre cer. Liniștea, urletul și râsul extatic erau trăiri la fel de prețioase și semănau în același mod germenii unei transformări interioare profunde.
Am înțeles atunci, sau poate doar mi-am amintit, că nu există experiențe bune sau rele, și că frumusețea noastră, ca ființe umane, este conținută în fiecare trăire, este intrinsecă vieții în sine, așa cum este ea, dincolo de etichete. Toată încăperea vibra de minunăția existenței în plină desfășurare. Era o priveliște uimitoare și sfântă!
Apoi m-am întrebat: ce anume face ca unele momente, ca acesta, sau ca cele petrecute cu și printre copii sau alături de cineva drag, să fie pătrunse de o vibrantă frumusețe, iar altele să pară egale, lipsite de vitalitate? Cum de în viața de zi cu zi, uneori uităm – mie, una, mi se mai întâmplă – de incredibila frumusețe a vieții ce ne traversează, clipă de clipă?
Și răspunsul a venit: diferența o face conectarea autentică cu sine și cu ceilalți, cu existența în sine, sau, dimpotrivă, de-conectarea. Lipsa legăturii cu viața, din momentul prezent.
Împlinirea nu înseamnă o fericire continuă sau o stare euforică în care ne pierdem în spații “inefabile”, ci vine din a fi prezent la orice aduce experiența de Acum. Împlinirea înseamnă a curge cu fluxul vieții, a fi congruent cu sine: să râd când simt bucurie, să plâng când simt tristețe, să iau contact cu furia atunci când apare, să-mi exprim nevoile așa cum apar ele în prezent, să ofer și să primesc iubire. Să existe schimb, deci viață care curge spre transformare. Din acest motiv, întâlnirile terapeutice (și aici intră orice contact autentic între doi oameni) sunt extrem de prețioase: pentru că există CONEXIUNE, există un schimb energetic, prin legatura autentică între două ființe care se oglindesc una pe alta. De aceea, să fiu martora procesului de creștere interioară a unui alt om îmi ofera și mie foarte mult, pentru că trezește în mine trăiri, reacții și înțelegeri pline de sens. Pentru că în acel moment mă simt în conexiune cu viața, așa cum e.
Am fost întrebată uneori, de către clienți sau de către cunoscuți: “bine, dar tu nu te încarci, să auzi toate situațiile posibile?”. Nu, nu mă încarc – poate că mai demult, când îmi părea că a fi prezentă presupune efort, mi se mai întâmpla. Acum înțeleg cum conectarea este cea care amplifică energia, o sporește. Pentru că indiferent de natura experienței omului cu care intru în contact, ceea ce contează și aduce claritate și ușurare este conexiunea autentică, a fi prezent pentru și împreună cu celălalt. Conexiunea este marele dar al vieții. Conexiune este ceea ce ofer și primesc în fiecare moment din întâlnirea terapeutică, și de aici vine și sentimentul de împlinire și de sens pe care îl am la sfârșitul fiecărei ședințe.
Avem puterea de a alchimiza chiar și cele mai dureroase sau cumplite trăiri și reprezentări despre lume, atâta timp cât există undeva o oglindă deschisă, gata să ne primească experiența exact așa cum este ea – și când spun asta, îi mulțumesc din suflet terapeutei mele, care a știut să mă conțină cu multă dăruire și generozitate, de câte ori am avut nevoie, de-a lungul propriului proces de explorare, cu inevitabilele suișuri și coborâșuri.
Conectarea cu momentul prezent, legătura umană autentică, și bunăvoința de a ne primi și onora experiențele unii altora – aici este cheia unei existențe împlinite și cu sens. Spre asta tânjim cu toții, oricare ne-ar fi povestea personală, oricare ne-ar fi fricile sau mecanismele defensive. Creștem și ne împlinim unii prin alții, susținându-ne și oglindindu-ne cu iubire. Tânjim să fim văzuți așa cum suntem, ființe cu căderi și urcări, ființe vulnerabile și pline de forță, ființe frumoase în natura lor, la fel ca viața însăși.