Conceptia despre suflet in samanism: ce intelegem prin suflet in alte traditii?

Ce înțelegem prin suflet?

Înainte de a inventaria mai detaliat setul de concepții șamanice despre suflet, voi face o scurtă trecere în revistă a înțelegerii conceptului de suflet în câteva mari tradiții. În limba română, termenul pare a proveni din latinescul suflitus, adică suflare. În greaca veche se numește psychē care e tradus prin viață sau spirit și provine dintr-un verb care înseamnă tot a sufla, referindu-se la respirația vitală, iar în ebraică întâlnim nephesh, tot spirit. Deși suflet și spirit sunt folosite uneori ca sinonime, voi face o diferențiere între cele două, considerând sufletul ca pe un aspect mundan al spiritului, o interfață a acestuia cu lumea sau, la nivel metaforic, un fel de vehicul al spiritului care îi permite să se manifeste, la fel cum corpul poate fi privit ca un vehicul al sufletului.

În creștinismul ortodox, sufletul are o realitate diferită de trup, dar este conectat cu acesta. Pe parcursul vieții acesta are drept scop cunoașterea lui Dumnezeu, iar după moarte este partea din om care continuă să existe. În funcție de faptele săvârșite pe parcursul vieții, dacă acestea sunt ghidate de iubirea lui Dumnezeu, sufletul se va odihni la sânul lui Avraam până la Judecata de Apoi când va fi dus pentru eternitate în Rai sau se va chinui în Iad, ca plată pentru păcate. În iudaism, viziunea inițială era că trupul și sufletul alcătuiesc un întreg. În islam, se teoretizează mai puțin despre suflet, a cărui cunoaștere îi este proprie lui Allah, iar omenirii prea puțin. Totuși, se consideră că după moarte sufletul poposește într-o stare intermediară, în care rămâne până la Judecata de Apoi. Conceptul din hinduism cel mai apropiat ca sens este atman, înțeles ca sinele individual care observă toate fenomenele. Atman este în relație directă cu Brahman, creatorul întregului univers, cu care are în comun următoarele atribute: ființa (sat), conștiința (chit) și beatitudinea (ananda). Buddhiștii care au apărut ca reacție la hinduism, consideră că există doar o perpetuă schimbare fără sine individual, adică anatman, concept aflat în opoziție cu atman. Ei nu resping existența unui suflet definit ca o componentă nematerială a ființelor vii care continuă după moarte, ci doar existența unei entități permanente care să rămână constantă în spatele elementelor schimbătoare. Astfel, nu sufletul este cel care trece dintr-o încarnare în alta, ci procesele mentale necorporale continuă și se încarnează. În credința Baha’i, sufletul este nemuritor și reprezintă un mister, un semn al lui Dumnezeu pe care mintea omenească nu-l poate descifra. Din această perspectivă, Raiul îl reprezintă apropierea de Dumnezeu iar Iadul nu este altceva decât îndepărtarea de Dumnezeu. În jainism, sufletul (jiva) are o existență separată de corp și nu este doar un atribut al ființelor umane, toate ființele, inclusiv bacteriile posedând suflet. Scopul urmărit de suflet, în nenumărate încarnări este să dobândească eliberarea (moksa), adică: cunoaștere infinită, putere infinită și fericire infinită. Taoiștii consideră că fiecare ființă umană are zece suflete, șapte yin care sunt orientate către materie și trei suflete yang care reprezintă esența spirituală, iar după moarte o parte dintre ele se îndreaptă spre pământ împreună cu corpul, iar o altă parte se ridică către cer. Închei acest scurt periplu cu punctul de vedere al paradigmei științifice actuale în care sufletul nu este altceva decât o altă denumire a psihicului sau pentru o ușoară nuanțare, zona emoțională a acestuia.

1. Notiuni introductive despre samanism

2. Ce intelegem prin suflet in alte traditii?

3. Diversitate in unitate

4. Calatoriile sufletului in universurile samanice

5. Cai pentru viitor